SFATURI PENTRU PRIMA VACANȚĂ LA PLAJĂ CU BEBELUȘUL

Există o prima dată pentru orice. Iar atunci când este vorba de copii, obișnuim să ne speriem ușor. Nenumărate întrebări ne vin în gând, tocmai de aceea, echipa Pufies a pregătit câteva sfaturi pentru prima vacanță la plajă cu cel mic. Sperăm să vă distrați de minune!

1. În primul rând: ce trebuie să știi despre îngrijirea pielii expuse la soare?

Dacă micuțul nu are mai mult de 6 luni de zile, atunci trebuie protejat tot timpul de lumina directă a soarelui! 

Rămâneți la umbră, însă protejați-l, aplicându-i loțiune cu protecție solară. Dacă copilul este mai mare, dați-l cu cremă de protecție solară și evitați să stați la soare între orele 11 ziua și 4 după-amiaza – acesta este momentul din zi când soarele este cel mai periculos.

Folosiți mereu o cremă cu SPF 50 sau mai mare.

În acest fel, copilul va fi protejat pentru o perioadă îndelungată de timp – doar amintiți-vă să reaplicați crema după două ore sau după ce micuțul petrece timp în apă.   

2. Cum trebuie îmbrăcat cel mic?

Îmbrăcați-vă copilul în haine lejere, punându-i pe cap o pălărie, iar la ochi o pereche de ochelari de soare. Cele mai bune opțiuni sunt ochelarii și hainele ce au protecție UV. Oricum, loțiunea de protecție solară trebuie aplicată chiar și sub haine.

Asigurați-vă că sunteți protejați de razele solare, chiar și atunci când nu este foarte însorit!

Dacă copilul este destul de mare pentru a merge, luați cu voi papuci de plajă sau pantofi moi pentru a-i proteja piciorușele de nisipul fierbinte. Aduceți un set de haine de schimb – copiilor nu le plac hainele umede și nici nu ar trebui să stea în ele, pentru că astfel sunt expuși razelor UV.

3. Ce ar trebui luat în bagaj?

Atunci când ajungeți la plajă, organizați-vă “tabăra de zi” nu foarte aproape de mare, nu doriți să fiți nevoiți să vă mutați atunci când vin valurile. Luați în bagajul de plajă destule prosoape pentru voi și cel mic.

Să aveți întotdeauna lichide cu voi – de preferat apă – pentru momentul când celui mic i se face sete.

Puteți să luați mai mult decât aveți nevoie de obicei – căldura deshidratează mai repede.

4. Copilul meu vrea să exploreze totul pe plajă – ce ar trebui să am în vedere?

Dacă copilul vostru vrea să exploreze, atunci trebuie să fie constant cineva care să îl supravegheze.

Copiii vor să încerce totul, astfel că s-ar putea să experimenteze, mâncând pietricele sau chiar nisip. Cu toate acestea, nu intra în panică, totul va fi bine! Da-i puțină apă și încercați să spălați cât mai mult posibil din murdărie. Este normal ca ei să exploreze noul mediu.

5. Pot intra în apă cu cel mic?

Dacă vă decideți să intrați în apă cu cel mic, asigurați-vă că îl țineți mereu aproape.

Puteți să le puneți aripioare sau un colac, dar tot trebuie să vă asigurați că sunt în siguranță! Stați unde apa este mai puțin adâncă, însă nu pentru foarte mult timp – este posibil ca celui mic să îi fie frig. Țineți minte – dacă vouă vă este răcoare, cel mai probabil copilului îi este foarte frig. Puteți la început să îi băgați un picioruș în apă. Dacă îi simțiți neliniștiți, nu continuați – va avea suficient timp să înoate când va mai crește.

De asemenea, nu este recomandat să înotați în mare împreună dacă cel mic are mai puțin de două luni. 

Sperăm că aceste sfaturi v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare despre siguranța copilului la plajă, vă rugăm să consultați medicul pediatru.

Concediu plăcut!